Despre taninuri
Taninurile — cel mai „discriminat” compus al vinurilor
Le auzi numele și imediat te gândești la astringență, la limba uscată, la senzația de “gură pungă”. Dar oare nu le judecăm un pic prea repede?
Taninurile sunt categoria de compuși căreia i s-a pus o etichetă înainte de a i se oferi șansa de a fi înțeleasă. Și, ca în cazul oricărui stereotip, percepția eronată nu surprinde nici pe departe complexitatea lor adevărată.
Acordă-le timp
Din punct de vedere științific, taninurile nu au gust. Deloc. Sunt polifenoli care se leagă de proteinele din salivă și reduc lubrifierea naturală a gurii — de aici senzația de asprime. Dar asta e doar prima impresie, impulsul de a le „profila” pe baza primului contact. Dacă le acorzi timp, descoperi că taninurile sunt arhitecții texturii: molecule naturale care, pe măsură ce vinul se maturizează, se unesc în structuri tot mai ample și mai subtile, care oferă catifelare și echilibru. Taninurile urmează aceeași evoluție ca oamenii — un pic mai înțelepți și mai blânzi cu trecerea vremii.
Oferă-le contextul potrivit
Taninurile evoluează în funcție de context și de modul de consum. Un vin servit prea rece face taninurile să pară dure. Dar un pahar larg le dă spațiu să se domolească. Iar mâncarea bogată în proteine (cărnurile, brânzeturile, nucile) le îmblânzește instant, pentru că proteinele se leagă primele de taninuri și le reduc astringența. Cu alte cuvinte: taninurile sunt influențabile și adaptabile — asemenea prietenilor tăi odată ce ai ajuns să îi cunoști.
Recunoaște-le valoarea
Taninurile dau vinului identitate, structură, caracter. Fără ele, vinul ar avea aromă, dar nu personalitate. Ar fi plăcut, dar nu memorabil. Taninurile sunt latura profundă, complexă, uneori intensă, dar decisivă a licorii. Adesea, le judecăm prea repede doar pentru că sunt diferite, însă, la fel ca în viață, diferențele nu sunt un defect, ci o calitate nebănuită.
DAR 1892 — Tradiție neîmblânzită.
Savurați responsabil.
Caracteristici
Capacitate2
Tarie alcoolica7
Maturare9
CuloareRosu
